Castelul Bánffy de la Bonţida (în maghiară Bonchidai Bánffy-kastély), care a fost cunoscut că Versailles-ul Transilvaniei, este un ansamblu arhitectonic construit de familia Bánffy în comună Bonţida, judeţul Cluj. Nucleul complexului de edificii este renascentist, extinderile şi modificările ulterioare au fost făcute în secolul al XVIII-lea în stil baroc, iar în secolul al XIX-lea în stil neoclasicist şi stil romantic (galeria neogotică de la 1855). Ansamblul se află în prezent în proces de restaurare.
Istoric
Domeniul de la Bonţida a intrat în posesia familiei Bánffy de Losonc în anul 1387, când regele Sigismund de Luxemburg l-donat lui Dionisie, fiul lui Toma Losonci. Înaintea realizării ansamblului actual, pe acest loc a existat o reşedinţa nobiliară (conac) construit în secolele XV-XVI, această clădire fiind atestată documentar după 1640.
Dionisie Bánffy al ÎI-lea (1638-1674), comite de Dăbâca şi Cluj, cumnat şi consilier al principelui Transilvaniei Mihai Apafi I, a fost cel care a iniţiat construcţia ansamblului actual, între anii 1668-1674. Conacul iniţial cu plan în formă de "L" a fost fortificat cu ziduri de incinta dispuse în formă dreptunghiulară, turnuri circulare în cele 4 colţuri şi un turn de poartă înalt la intrare. După decapitarea lui Dionisie, lucrările au fost continuate de moştenitorul lui, viitorul guvernator Gheorghe al III-lea. Ansamblul renascentist se cunoaşte dintr-un inventar întocmit în anul 1736, care descrie clădirile de dinaintea modificărilor baroce.
Între 1704 şi 1711, castelul renascentist a fost avariat în războiul de independenţa condusă de Francisc Rákóczi al ÎI-lea, necesitând reconstrucţii şi reparaţii în mai multe locuri.
În 1735 domeniul a fost moştenit de Dionisie Bánffy al IV-lea, care avea în acel moment 12 ani. După un timp petrecut la Curtea de la Viena, acesta s-a întors în Transilvania în anul 1747 că Mare Comis al împărătesei Maria Tereza, după care a iniţiat reconstrucţia castelului în stil baroc între anii 1747-1751. În prima faza s-a construit curtea de onoare din faţă clădirii porţii, inspirându-se din arhitectură barocă vieneză. Curtea de onoare cu plan în formă de "U" era alcătuită din: manejul, grajdul, remiză şi locuinţele servitorilor. Galeria de statui care decora acest corp al ansamblului a fost realizată de sculptorul Johann Nachtigall, care a transpus "Metamorfozele" lui Ovidiu în grandioase statui de piatră. Tot Dionisie a fost cel care a iniţiat modificarea clădirii principale de acum. În această perioada va fi creat şi parcul care înconjura castelul (proiectat de Johann Christian Erass), în spiritul barocului francez, caracterizat prin forme clare, geometrice, stricte, cu alei, lac, statui şi fântâni arteziene.
Aripa de nord a reşedinţei (clădirea principala) a fost terminată de fiul lui Dionisie, Gheorghe al V-lea, atestată de o inscripţie deasupra balconului intrării dinspre curte, unde apare anul 1784.
Următorul descendent Bánffy, József Bánffy, va demola în 1820 turnul de poartă, din materialul rezultat fiind ridicată o moară de apă, pusă la dispoziţia sătenilor. Prin aceste modificări s-a realizat aspectul actual al clădirii Miklós, iar cladrile de pă latura de vest şi est ale ansamblului au primit o refatadizare în stil neoclasicist. Tot la dispoziţia lui József Bánffy, în 1855 arhitectul Anton Kagerbauer a modificat faţada vestică a ansamblului (fiind afectate clădirea principala şi clădirea bucătăriei) în stil romantic, neogotic, în conformitate cu parcul remodelat la dispoziţia aceluiaşi proprietar, prin redefinirea formelor sobre baroce cu altele mai libere, romantice, specific englezeşti.
În 1858 József Bánffy a vândut castelul baronului Miklós Bánffy, comite a comitatului Albă de Jos, bunicul scriitorului şi politicianului Miklós Bánffy, ultimul proprietar al castelului înainte de naţionalizare. În 1935-1937 acesta a restaurat faţada vestică şi turnul nord-vestic.
În timpul celui de-al doilea război mondial, castelul a fost folosit că spital militar. În anul 1944 imobilul a fost serios afectat, când trupele germane aflate în retragere, au atacat, jefuit şi incendiat întreg ansamblul. A fost distrus întreg mobilierul, bine-cunoscută galerie de portrete şi biblioteca. Contele Nicolae (Miklós) Bánffy, proprietarul castelului la acel moment, iniţiase o negociere a Ungariei cu România pentru că ambele state să schimbe tabăra şi să întoarcă armele împotriva Germaniei, devastarea castelului se presupune a fi o acţiune de vendetă a guvernului german la adresa baronului.
Domeniul de la Bonţida a intrat în posesia familiei Bánffy de Losonc în anul 1387, când regele Sigismund de Luxemburg l-donat lui Dionisie, fiul lui Toma Losonci. Înaintea realizării ansamblului actual, pe acest loc a existat o reşedinţa nobiliară (conac) construit în secolele XV-XVI, această clădire fiind atestată documentar după 1640.
Dionisie Bánffy al ÎI-lea (1638-1674), comite de Dăbâca şi Cluj, cumnat şi consilier al principelui Transilvaniei Mihai Apafi I, a fost cel care a iniţiat construcţia ansamblului actual, între anii 1668-1674. Conacul iniţial cu plan în formă de "L" a fost fortificat cu ziduri de incinta dispuse în formă dreptunghiulară, turnuri circulare în cele 4 colţuri şi un turn de poartă înalt la intrare. După decapitarea lui Dionisie, lucrările au fost continuate de moştenitorul lui, viitorul guvernator Gheorghe al III-lea. Ansamblul renascentist se cunoaşte dintr-un inventar întocmit în anul 1736, care descrie clădirile de dinaintea modificărilor baroce.
Între 1704 şi 1711, castelul renascentist a fost avariat în războiul de independenţa condusă de Francisc Rákóczi al ÎI-lea, necesitând reconstrucţii şi reparaţii în mai multe locuri.
În 1735 domeniul a fost moştenit de Dionisie Bánffy al IV-lea, care avea în acel moment 12 ani. După un timp petrecut la Curtea de la Viena, acesta s-a întors în Transilvania în anul 1747 că Mare Comis al împărătesei Maria Tereza, după care a iniţiat reconstrucţia castelului în stil baroc între anii 1747-1751. În prima faza s-a construit curtea de onoare din faţă clădirii porţii, inspirându-se din arhitectură barocă vieneză. Curtea de onoare cu plan în formă de "U" era alcătuită din: manejul, grajdul, remiză şi locuinţele servitorilor. Galeria de statui care decora acest corp al ansamblului a fost realizată de sculptorul Johann Nachtigall, care a transpus "Metamorfozele" lui Ovidiu în grandioase statui de piatră. Tot Dionisie a fost cel care a iniţiat modificarea clădirii principale de acum. În această perioada va fi creat şi parcul care înconjura castelul (proiectat de Johann Christian Erass), în spiritul barocului francez, caracterizat prin forme clare, geometrice, stricte, cu alei, lac, statui şi fântâni arteziene.
Aripa de nord a reşedinţei (clădirea principala) a fost terminată de fiul lui Dionisie, Gheorghe al V-lea, atestată de o inscripţie deasupra balconului intrării dinspre curte, unde apare anul 1784.
Următorul descendent Bánffy, József Bánffy, va demola în 1820 turnul de poartă, din materialul rezultat fiind ridicată o moară de apă, pusă la dispoziţia sătenilor. Prin aceste modificări s-a realizat aspectul actual al clădirii Miklós, iar cladrile de pă latura de vest şi est ale ansamblului au primit o refatadizare în stil neoclasicist. Tot la dispoziţia lui József Bánffy, în 1855 arhitectul Anton Kagerbauer a modificat faţada vestică a ansamblului (fiind afectate clădirea principala şi clădirea bucătăriei) în stil romantic, neogotic, în conformitate cu parcul remodelat la dispoziţia aceluiaşi proprietar, prin redefinirea formelor sobre baroce cu altele mai libere, romantice, specific englezeşti.
În 1858 József Bánffy a vândut castelul baronului Miklós Bánffy, comite a comitatului Albă de Jos, bunicul scriitorului şi politicianului Miklós Bánffy, ultimul proprietar al castelului înainte de naţionalizare. În 1935-1937 acesta a restaurat faţada vestică şi turnul nord-vestic.
În timpul celui de-al doilea război mondial, castelul a fost folosit că spital militar. În anul 1944 imobilul a fost serios afectat, când trupele germane aflate în retragere, au atacat, jefuit şi incendiat întreg ansamblul. A fost distrus întreg mobilierul, bine-cunoscută galerie de portrete şi biblioteca. Contele Nicolae (Miklós) Bánffy, proprietarul castelului la acel moment, iniţiase o negociere a Ungariei cu România pentru că ambele state să schimbe tabăra şi să întoarcă armele împotriva Germaniei, devastarea castelului se presupune a fi o acţiune de vendetă a guvernului german la adresa baronului.
Perioada comunistă
Într-o latura încă funcţională a castelului a fost instalată în anii 1950 Cooperativă Agricolă de Producţie ("C.A.P.") Bonţida. Naţionalizarea şi lipsa oricărei întretineri a clădirilor şi parcului au dus la degradarea gravă a castelului. Sătenii au folosit cărămizile castelului drept material de construcţie. Muzeul de Artă din Cluj-Napoca a reuşit să salveze statuile din parcul odinioară baroc, depozitandu-le în cadrul instituţiei (secţia donaţii, str. I. C. Brătianu), unde se găsesc şi astăzi.
În perioada anilor 60 Direcţia Monumentelor Istorice a încercat reabilitarea castelului, dar din lipsa de fonduri nu a putut efectua nici o acţiune concretă în acest sens. Castelul a fost folosit mai departe că depozit de materiale de construcţii, iar parcul s-a transformat treptat în păşune, copacii devenind lemn de foc.
Perioada postcomunistă
După căderea regimului comunist, din cauza stării de degradare în care se află, în anul 1999 World Monuments Watch a inclus castelul pe Lista celor 100 Cele Mai Periclitate Situri din Lume, la propunerea Fundaţiei Transilvania Trust. Începerea lucrărilor de reabilitare a fost posibilă datorită acordului semnat în 1999 de către Ministerul Culturii şi Ministerul Patrimoniului Cultural din Ungaria. Ministerul Culturii a sprijinit şi reabilitarea parţială a şarpantei clădirii principale. În 2001 debutează Programul de Specializare în Reabilitarea Patrimoniului Construit sub egida Fundaţiei, în cadrul căruia se restaurează clădirea bucătăriei, fundaţia asigurând pază şi administrarea imobilului, precum şi atragerea unor fonduri pentru restaurare, iar în 2005 se inaugurează Centrul de Specializare în Reabilitarea Patrimoniului Construit, care funcţionează în clădirea Miklós. Pentru activitatea desfăşurată la castel, în 2008 Centrul a fost premiat cu Marele Premiu Europa Nostra a Uniunii Europene.
În 2007 Principesa Margareta a României şi-a asumat rolul de Patron Spiritual al Centrului de Specializare în Reabilitarea Patrimoniului construit la Bonţida.
În anul 2008 contesa Bánffy Katalin, fiica lui Bánffy Miklós, proprietara actuală a castelului, care trăieşte în Maroc, a încheiat un contract concesional pe 49 ani cu Fundaţia Transylvania Trust, conform căruia Fundaţia va reabilita castelul şi va înfiinţa un centru cultural şi de specializare.
Într-o latura încă funcţională a castelului a fost instalată în anii 1950 Cooperativă Agricolă de Producţie ("C.A.P.") Bonţida. Naţionalizarea şi lipsa oricărei întretineri a clădirilor şi parcului au dus la degradarea gravă a castelului. Sătenii au folosit cărămizile castelului drept material de construcţie. Muzeul de Artă din Cluj-Napoca a reuşit să salveze statuile din parcul odinioară baroc, depozitandu-le în cadrul instituţiei (secţia donaţii, str. I. C. Brătianu), unde se găsesc şi astăzi.
În perioada anilor 60 Direcţia Monumentelor Istorice a încercat reabilitarea castelului, dar din lipsa de fonduri nu a putut efectua nici o acţiune concretă în acest sens. Castelul a fost folosit mai departe că depozit de materiale de construcţii, iar parcul s-a transformat treptat în păşune, copacii devenind lemn de foc.
Perioada postcomunistă
După căderea regimului comunist, din cauza stării de degradare în care se află, în anul 1999 World Monuments Watch a inclus castelul pe Lista celor 100 Cele Mai Periclitate Situri din Lume, la propunerea Fundaţiei Transilvania Trust. Începerea lucrărilor de reabilitare a fost posibilă datorită acordului semnat în 1999 de către Ministerul Culturii şi Ministerul Patrimoniului Cultural din Ungaria. Ministerul Culturii a sprijinit şi reabilitarea parţială a şarpantei clădirii principale. În 2001 debutează Programul de Specializare în Reabilitarea Patrimoniului Construit sub egida Fundaţiei, în cadrul căruia se restaurează clădirea bucătăriei, fundaţia asigurând pază şi administrarea imobilului, precum şi atragerea unor fonduri pentru restaurare, iar în 2005 se inaugurează Centrul de Specializare în Reabilitarea Patrimoniului Construit, care funcţionează în clădirea Miklós. Pentru activitatea desfăşurată la castel, în 2008 Centrul a fost premiat cu Marele Premiu Europa Nostra a Uniunii Europene.
În 2007 Principesa Margareta a României şi-a asumat rolul de Patron Spiritual al Centrului de Specializare în Reabilitarea Patrimoniului construit la Bonţida.
În anul 2008 contesa Bánffy Katalin, fiica lui Bánffy Miklós, proprietara actuală a castelului, care trăieşte în Maroc, a încheiat un contract concesional pe 49 ani cu Fundaţia Transylvania Trust, conform căruia Fundaţia va reabilita castelul şi va înfiinţa un centru cultural şi de specializare.
Program:Castelul se poate vizită zilnic, între 9 şi 18.
Adresa: str. Ştefan Emilian, Bonţida, jud. Cluj
Adresa: str. Ştefan Emilian, Bonţida, jud. Cluj